Back to school

E luni si ne intoarcem la scoala, unii dintre noi. Sor-mea are vacanta, “ura”. Eu una ma intorc la scoala cu ceva ganduri negative dupa experienta mea de 10 ani de elev.

tumblr_nefjz9mSLs1td30guo1_500

Scoala e buna, te pregateste, te invata, ai nevoie. Nu zic ca nu, bai, ai nevoie, poate nu te va intreba nimeni algoritmul cand cumperi paine si nici bibliotecarul despre nuvela fantastica, dar da, ai nevoie, o cred. Si unii profesori sunt draguti si te ajuta si sunt unele materii cu care nu ai nicio treaba, dar le inveti. Si mai sunt cativa colegi care comenteaza fara oprire si ii fac profului numai nervi. Parti bune si parti rele.

Dar cum sa vii la scoala sau la o anumita ora cand ti se spune ca nu ai dreptul sa “comentezi” si caracterele peste care dai si ar trebui sa te indrume si sa te atraga spre acest drum cultural iti izbesc o usa in fata iar mesajul transmis este de “nu ma intereseaza”. Ei, iti mai vine sa te duci la ora lui Cutarescu ? Nu, dragul meu, vreau sa ai incredere in tine, sa spui ce gandesti, sa raspunzi cand tu crezi ca spui ceva bine, sa nu fii impertinent, fii bun. Eu imi vad colegi care de la prima ora dau cu ” Aia are ceva cu mine / ala nu sta la discutii, nu am caietul/ nu am inteles nimic  si ma va asculta”, iar cei din spatele catedrei stiu si parca uneori sprijina acest comportament prin ce spun si prin ce fac. Pentru ei e inca un doi pus in catalog, crezand ca pentru pusti e alta nota proasta. Sfada cine-o primeste ? Odrasla, iar rusinea de la sedinta parintii.

Tin sa mentionez ca nu tin partea celor ce dau banii pe shop in loc de manuale si nici a celora ce dau o cafea pe un absent. Dar in acele momente cand nu faci decat sa fii normal si cel din fata ta te face sa te simti ca ultimul prost, iti dau dreptate sa te ridici si sa parasesti sala de clasa. Daca vreun profesor citeste asta il rog sa isi examineze prima data comportamentul sau inaintea elevului. Eu vreau sa merg la scoala de placere, nu cu frica, nu cu emotii, nu din obligatie.

Dupa cele 10 clase obligatorii, vreti scaune sau elevi ?

Advertisements

Din culise

tumblr_n8kzyvTs9l1tee47oo1_500

Nu sunt eu cine ştie ce organizator, dar sunt anumite lucruri care mereu m-au enervat la un spectacol-eveniment etc., ele ţin de organizatori şi în niciun caz de temă sau participanţi. Ca organizator :

– spectacolul ar trebui să înceapă la ora stabilită, nu mai devreme, nu mai târziu

– fiecare moment să fie tratat cu egalitate, să nu se lungească foarte mult

-spectacolul-evenimentul în sine să nu dureze foarte mult

-să aibă un grup ţintă foarte bine stabilit, nu să vină oameni care nu au nicio treabă cu ce se întâmplă acolo şi la un moment dat să se plictisească şi să înceapă să deranjeze pe toată lumea

-să aibă condiţii, nu în ploaie-vânt-arşiţă, fără a îngrămădi o sută de persoane într-o cămăruţă

-să nu se devieze foarte mult de la subiect.

Cam atât de la mine, voi mai reveni cu câteva liniuţe. Sfatul meu este să fie toată lumea calmă, fără să ţipe, fiecare să îşi vadă de treaba lui. Nu oricine poate fi organizator.

6.5

Înainte de a vă dezvălui secretele din culisele celui de al 6.5-lea blogmeet, vreau să vă zic ceva ce pe mine m-a încântat cu adevărat. S-a aprins o scânteie, s-a prins ceva de botoşănenii noştri de când tot ne promovăm, tot mai mulţi au început să ştie de acele întâlniri lunare ale bloggerilor şi unul câte unul au început să prindă şi mai mult curaj încât să îşi facă mai întâi apariţia pe grup, apoi la meet.

Am zărit, de cum am ajuns, câţiva oameni noi, am fost mai mulţi, subiectele au fost diverse, de la lucruri serioase din domeniul IT, blogging şi fotografie până la joculeţe de logică mai mult sau mai puţin dificile. Ce să vă mai spun ? Locaţia “oficială” a fost Gourmand Social Caffe, local nou cu mâncare şi băutură bună la preţuri avantajoase.

Acum, un tag pentru fiecare persoană prezentă, începând din faţa mea: 

Flori

Ionutza

Ionuţ

Adi

Răzvan

Ingrid

Nicoleta

Ana

Andreea

Sebastian

Ilie

Flor10622903_670628773015588_1890302017749134632_n (1)i

Edi 

şi eu.

Gata şi cu lista blogăraşilor pe care îi aşteptăm şi în luna septembrie, daaar la următoarea listă sigur fac loc şi de mai mulţi dacă sunt doritori. Vă las şi o poză în care puteţi admira şi nelipsita bucată de carton, ca să ştie toată lumea ce facem noi acolo, e un blogmeeeeeeet.

 

 

Se duc

E firesc unii să plece mai devreme sau mai târziu, doar că ce s-a întâmplat în Botoşani în ultima vreme, privind la numărul deceselor tinerilor mai mult sau mai puţin cunoscuţi mie, m-a întristat şi mi-a dat o senzaţie de nesiguranţă în ceea ce priveşte eternitatea noastră ca muritori. Ce vreau să zic acum nu ştiu cât va fi de înţeles, nu mă pot exprima “acătărea” în astfel de circumstanţe. Prea repede-au plecat cei ce târziu au mai venit !

În morţi s-au transpus ai noştri dragi prieteni, colegi, rude sau cunoştinţe. Mai ieri am salutat unii pe stradă, declarându-se fericiţi. Măcar o amintire bună îţi sufocă acum amarul, crezi că şi acum e fericit ? S-au dus şi nu mai vin, nu ştiu să exprim durerea ta, cea de aproape al său. Botoşani e tumblr_n109ii7NVf1r3i6fao1_500mic, din vedere, cel puţin, toţi ne ştim, dar nu mai suntem toţi. S-au dus şi nu mai vin.. Cum poţi să-mbărbătezi o mamă care mamă nu mai e ?! Cum poţi să dai putere unor părinţi ce au căzut din acest drept când odrasla lor, în sens opus, spre universul veşnic se-ndrepta ?! Acum mai e o floare aruncată peste un morman de ţărână aruncată, sub el zace inima goală acum în trupul învinovăţit c-a dat drumul sufletului. Îl iubea şi l-a eliberat. Bâtrâni cu mâinile tremurânde plâng în faţa cadavrelor nepoţii, prea tragic pentru suflete ce abia acum realizezi că erau prea bune. Tu, cel ce-mi citeşti, află şi crede că drumul tău e neaşteptat. Ascultă-mă şi lasă-n urma ta un gând frumos, să ne-amintim cu bine. Nu mai am cuvinte să explic de ce noua generaţie îşi adăposteşte cei mai bun soldaţi sub pământ. 

Dormiţi cu bine, somnul veşnic uşor vă va fi.

Ai rămas singură în vacanţă ?

Atunci când vechile metehne, de a ieşi cu cineva, de a face ceva zi de zi fără nicio obligaţie, când toate acestea dispar mintea ta secretă nişte gânduri care, la început, sunt ceva mai melancolice, dar mai apoi dezbate tot felul de subiecte.
Săptămâna asta voi face o pauză de la câteva obiceiuri şi de la a vedea câteva persoane. Sper să îmi fie benefică. O ieşire din tipar, câteva zile acasă pot contura cu adevărat caracterul unei persoane, pe care atunci când vii din mica ta excursie o poţi găsi relaxată, calmă şi sigură pe ea căci s-a gândit cu mult înainte la venirea ta şi la tot ceea ce vrea să facă. Aceste zile “de calmare” înseamnă mult într-o relaţie de orice fel, cu iubitul, părinţii sau gaşca de prieteni. Se vine cu poveşti noi şi cu mai multă emoţie după atât dor. Zic acum pur şi simplu să îi laşi pe cei dragi să stea liniştiţi în mica lor vacanţă în timp ce tu te poţi bucura de linişte sau poţi petrece şi socializa fără niciun fel de ataşare sau obligaţie. Un remediu bun pentru dureri de cap, gelozie inutilă, stres şi multe altele. Deci, oameni buni, august înseamnă încă o lună de bucurie simplă.
10566025_577748885668486_205808480_o

S-a rupt omul de natură

Ieri am vizitat Lacul cu nuferi de la Ipoteşti, unde nuferii sunt pe cale de dispariţie în favoarea sticlelor de bere. Ruperea omului de natură este evidentă în unele locuri mai mult sau mai puţin, prin dezastrul creat cu voinţă în locul ce a fost odinioară o inspiraţie pozitivă, acum inspiră doar repugnare faţă de semenii noştrii.

Probabil am pornit la drum mult mai entuziasmaţi decât trebuia. Am mai fost la lac, dar recunosc că nu am dat aşa multă atenţie, nici nu am stat aşa mult să am timp să analizez, am fost doar trecător. Am făcut turul lacului, de jur împrejur persista acelaşi sentiment de nesimţire şi lipsă de responsabilitate, m-am simţit jignită de cel ce a fost înaintea mea şi nu s-a gândit că poate aş vrea şi eu să mă bucur de acelaşi peisaj curat de care a avut el parte înainte să îl anihileze. Sună destul de dramatic după descrierea făcută de mine, dar azi un lac, ieri toate parcurile, mâine începem să poluăm oamenii. 

Neterminat.

Oamenii sunt esenţa !

Nu, nu şi nu ! Eu nu sunt de acord cu Adi  http://la-vorbitor.ro/uneori-tehnologia-ti-e-mai-aproape-decat-oamenii/ la partea asta : “Și uite așa, laptopul mi-a fost de multe ori mai aproape decât oamenii.” .

Pentru cei ce aplica prea des acea gandire ( aici nu ma refer la Adi, el are scopuri nobile ):

De ce foloseşti tehnologia, eu una scriu pe blog pentru oameni şi pentru mine, pentru cineva care poate se regăseşte în ce zic eu aici, pentru cineva care mai dă un click şi mai citeşte două rânduri în căutarea unui răspuns.

Pentru mine tehnologia e doar un mod de a ajunge la oameni. Nu folosesc facebook-ul pentru că aş fi dependentă de el ci pentru că socializez. Internetul e doar un mod de exprimare, te exprimi pentru ei şi pentru tine. Fără oameni eşti nimic. Uneori da, poţi avea o stare depresivă ‘nd shits şi ok, înţeleg, deschizi laptopul şi tastezi cea mai sad melodie pe care o ai în cap. Melodia aia a fost postată pentru tine şi pentru cele enşpe mii de persoane care au ascultat-o. Deci ce ? Nu, tehnologia nu ne domină, nu cred că în curând vor fi doar cyborgi everywhere pentru că aşa cum noi suntem nimic fără oameni ei toate astea sunt gunoaie nereciclabile. Sunt total de acord cu avansarea aceasta crescută, chiar dacă noi suntem mai în urmă, însă voi continua cu ideea mea, oamenii sunt esenţa a tot. Eşti alone acolo în faţa pc-ului, dar tot tastezi cuiva şi speri să vadă cineva pentru că deeeeeeeeeh, nu eşti un cyborg încă şi ai sentimente şi o cutie din metal nu te va face să te simţi mai bine.

Eu iubesc oamenii, oamenii sunt totul. Nu e nevoie să îi iubeşti pe toţi, dacă ai iubi pe toată lumea ar fi boring, so let’s enjoy every life’s shits and every life’s gifts.

1941408_655677261166822_296526177_o

Blogmeet #4.5

În sfârşit voi trece şi eu într-o postare noutăţile de la blogmeet. Nu ştiu dacă mi s-a părut sau aşa a fost, dar discuţiile au părut mai deschise. Nu am mai avut grija emoţiilor ci a firului discuţiei în care mai toată lumea era implicată şi îmi aşteptam rândul cu frica să nu uit ce vreau să zic. Şi aşa ne-am lungit la vorbă.

Pe lângă faptul că mi-am cunoscut mai bine colegii de blogosferă, am aflat ce muzică ascultă, ce citesc, ce pasiuni au şi un lucru mai mult sau mai puţin important, ce zodii sunt şi ce spun acestea despre ei, am mai aflat despre importanţa drepturilor copilului în Europa şi despre cât de avantajaţi suntem noi, în această Uniune, faţă de celelalte continente, dar şi despre câteva concursuri pe această temă.

În ordine, de la intrare înspre bar, au fost prezenţi:

Ovidiu

Gabi

Adi

Andreea

Andra

Florentina

Eu

Răzvan

Ioana

şi cea mai mică, Ana.

Şi mulţumim Centrului EuropeDirect, căci fără ajutorul său toate acestea nu ar fi fost posibile.

Am discutat, a fost lejer, frumos, interesant şi toate adjectivele de genul. Mai vreau, abia aştept următorul.

Şi vă las cu o poză în care suntem ceva mai “activi”.

#Blogmeet5.5, veniiim.

Image

Ei sunt ai mei !

Eu am părinţi grozavi. Toţi avem părinţi, lângă noi, departe, împreună sau despărţiţi, mai în vârstă sau mai tineri, dar sunt ai noştri.

Nu voi începe prin a vă aminti că 9 luni am stat în burta mamei sau că primii paşi mi-au fost supravegheaţi de aceeaşi oameni cărora azi nu le mai spun te iubesc sau săru’ mâna decât la ocazii inedite. Suntem adolescenţi, mai introvertiţi, iar societatea m-a învăţat că nu e bine să arăţi partea ta mai bună, mai sensibilă, căci te vor exploata şi vor profita. . Poate tocmai de aia nu vreau să arăt că pot spăla un vas fără să îl sparg, să nu profite şi să mă pună să spal zilnic vase. Din acelaşi motiv nu mă laud când iau note mari, pentru că pot lua un 9 la istorie, dar nu vreau să  aibă aşteptări şi să îi dezamăgesc. Am fost o răsfăţată dacă stau bine şi mă gândesc, dar nu genul cu bani, am primit iubire necondiţionată. Îmi permit să continui un proverb care spune că “rufele se spală în familie” şi spun că unele rufe rămân pătate, cu unele nu mai ai ce face şi le arunci, dar familia rămâne la fel. Nu toate se uită, dar se iartă într-un final. În 15 ani poate am trecut prin multe sau puţine, depinde cu ce compari, am fost lăudată şi criticată, în culmea fericirii şi apoi am căzut sub pământ. În ochii lor am rămas copil, poate eu nu am vrut să cresc în faţa lor, deşi m-au marcat toate anturajele în care am fost, toate ce am văzut sau am făcut în momente parcă inconştiente, ca un copil neastâmpărat care face periodic câte o prostie. Am părut mereu foarte nepăsătoare.

N-am spus niciodată “mami” sau “tati” şi nici linguşeli, dar am avut sarcasm din plin şi reproşuri. Mă scuz că sunt copil şi nu gândesc corect. Nu mi-ar fi ruşine să sărut mâinile alor mei cu gura păcătoasă, cu care am spus vorbe rele şi care ar fi meritat palme dureroase. Deseori ni se spune să gândim înainte să spunem ceva, dar suntem ‘necopţi’ şi facem totul pe dos, mai întâi spunem şi apoi căutăm să ne luăm cuvintele înapoi. Îmi văd tot mai rar părinţii că sunt mai mereu pe drumuri, recunosc că nu mă gândesc foarte mult la ei, dar în momentele grele ştii că cineva s-a gândit mereu la tine. Odată mi s-a zis că nu toate persoanele de lângă tine sunt ca mama şi tata. Mama şi tata sunt doar ei, prietenii nu pot fi necondiţionat lângă tine, au viaţa lor, însă viaţa părinţilor e reprezentată prin copiii lor.

Părinţii mei.. părinţii mei muncesc când eu stau în cafenele, îşi beau cafeaua când eu abia mă culc şi când eu ar trebui să învăţ ei muncesc din nou. Nu au de ce să fie mândri de mine, nu sunt nici pe departe fiica perfectă, dar îi iubesc.

Nu ştiu nimic despre viaţă, tot ce văd sunt obsesii, pentru carte, pentru droguri, bani şi tot felul. Ce vor toate ? Fericirea.

Azi nu e nicio ocazie, dar mi-e dor să îmi îmbrăţişez părinţii. Îi iubesc. Mamă, tată, îmi cer scuze.

I – ?

I.

“Suntem bolnavi în ultima fază, tu mă-mbolnăveşti. Plecarea ta îmi va fi antidot, nu vreau să mă vindec, vreau moarte şi veşnicie în braţele tale. Nu îmi vrei sufletul pe conştiinţă. Tu eşti bine căci te hrăneşti din el. Atât timp cât eşti aici simt că se regenerează, chiar de nu e aşa, nu mai am nevoie de suflet să te iubesc, toate organele mele fac asta, tot trupul şi sufletul ce mi-l devori.

În sfârşit m-am trezit după 3 zile de comă, te-ai vindecat, ai plecat şi eu ar trebui să îmi revin. Dar se pare că am reacţii adverse la acest medicament, nişte pastile mari şi negre dintr-un bol, în care de obicei se găsesc bomboane de ciocolată gratuite, scrie “Despărţire” acum, părea ultima mea soluţie, motivul pentru care scriu aceste rânduri în singurele mele momente lucide. Mi-ai indus o demenţă insuportabilă, nu mă mai suport nici eu, nici pe mine şi nici nimic altceva, dar pe tine te-aş strânge la piept. Şedeam azi pe podea leşinată şi când mi-am revenit am auzit asistentele vorbind pe hol cum că nu mai am scăpare şi râzând de ” aceeaşi nebună ce îşi vrea înapoi fiinţa fără inimă şi cu ochi frumoşi”. Mi-am dat seama că vorbesc despre tine, dragul meu, până şi acum. M-ai abandonat aici ca într-un cavou, fără suflet, fără tine, doar cu perfuzii ce îmi prelungesc agonia. Stau într-un pat rece, în care dorm doar pe jumătate, din instinct, dar e ciudat că eu mereu ocupam tot patul. Varicele şi-au făcut apariţia pe picioarele mele aşteptându-te în pragul salonului. Vreau să îi spun persoanei mele inconştientă că nu vei veni, dar mi-e frică de ea, mi-e frică de reacţia ei, poate nu va suporta, nu vreau să o rănesc, lumea ei nebună e frumoasă, vreau să înnebunesc de tot, să uit de tine şi de dor, de durere. Nu doare nimic când mă iubeşti. Am găsit câteva rânduri scrise inconştient după o tentativă de sinucidere:

” Îmi pare rău, iubire, nu vreau să te simţi vinovat. Nu ştiu ce s-a întâmplat, am vrut să îmi tatuez dragostea, dar acul nu a suportat atât de multă nerăbdare din partea mea, aşa că am încercat cu cuţitul, iar sângele a luat-o la vale, fugea la tine, pe mine nu mă mai iubeşte. Vii mâine să mă vezi, da ? Mi-e dor de tine. Ţie nu ? Îţi fac micul dejun, deşi gazda noii case nu mă lasă să îi folosesc bucătăria, cred că i-ai zis că nu mă pricep la gătit. Te iubesc, iubire.”

În sfârşit am înnebunit.”

?